S-au hotărât prea târziu! „Gaura” pe care Gnohere a lăsat-o în buzunarul lui Negoiță. Ce spune finanțatorul lui Dinamo după ce și-a pierdut cei mai buni fotbaliști

Redactor:
Dan Mirea
S-au hotărât prea târziu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Harlem Gnohere a ajuns la FCSB, în cele din urmă, așa cum anunța Gigi Becali, care avea o ofertă pregătită pentru „Bizon” încă din vara anului 2016. Intrat în ultimele 6 luni de contract, în această iarnă, în conturile lui Dinamo au intrat doar 250.000 de euro, considerabil mai puțin față de oferta inițială.

Finanțatorul clubului din “Ștefan cel Mare” a recunoscut că nu a vrut să-l lase pe Gnohere, la FCSB, în vară, pentru binele echipei, dar că acum regretă această decizie, din punct de vedere financiar.

"Eu n-am vrut să-l las pe Gnohere la Steaua, astă vară a fost o ofertă foarte bună pentru el, dar dacă el nu a mai vrut, nu putem să-l ținem cu forța. Clubul a pierdut foarte mulți bani față de oferta din vară. Clubul nu e pe plus, avem însă o creștere și o stabilitate", a declarat Negoiță la Dolce Sport.

Dinamo nu se întărește în această iarnă, dar vinde cele mai importante „piese” din echipă. Gnohere a fost cedat la marea rivală, în timp ce Vali Lazăr a fost lăsat să plece împrumut, în Qatar, acolo unde va câștiga 100.000 de euro de-a lungul celor patru luni.

"Pe Lazăr l-am înțeles că vrea să plece, sper să aibă rezultate, m-as bucura să se realizeze financiar și sportiv", a adăugat Negoiță.

Ioan Andone așteaptă transferuri la echipă, în cantonamentul din Spania, acolo unde Dinamo a câștigat deja două meciuri amicale: 1-0 cu Tianjin Teda și 1-0 cu Braunschweig. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…